Situat in coltul de nord-vest al vechii cetati medievale a Brasovului, acest monument gazduieste azi arhiva orasului Brasov (pe strada G. Baritiu, langa Maternitatea din Brasov). Pe acest loc se afla initial un turn, mentionat prima oara in 1521, distrus de inundatia din 1526, apoi refacut. La 30 iulie 1667, o alta inundatie distruge fortificatiile din acest loc, astfel ca in 1668 sunt finalizate lucrarile Bastionului Fierarilor in forma sa de astazi. Marele incendiu din 1689 a transformat bastionul intr-o ruina pentru urmatorii 20 de ani. Dupa 1734, bastionul este transformat in granar, iar din 1923, aici este arhiva orasului.
Bastionul Funarilor (Aleea de sub Tampa)
A fost construit la mijlocul laturii de sud a zidului Cetatii Brasovului pe versantul nordic al dealului Tampa. Zidurile sunt groase de circa 2 metri. Sunt construite din caramida si piatra, asezate in asize succesive pentru a rezista mai bine armelor de foc. Din acelasi motiv, Bastionul Funarilor are o forma rotunjita. Amplasarea bastionului la jumatatea distantei dintre bastioanele Tesatorilor si Postavarilor atesta preocuparea pentru acoperirea apararii intregii laturi de sud cu arme de foc. Astazi, Bastionul Funarilor este restaurat, iar in interiorul lui se afla doua imobile de locuit
Bastionul Graft (Aleea Dupa Ziduri)
.
A fost construit la mijlocul secolului la XVI-lea la jumatatea distantei dintre Bastionul Fierarilor si Bastionul Curelarilor in dreptul Turnului Alb. Bastionul Graft avea un dublu rol: asigura legatura dintre oras si Turnul Alb si intarea apararea pe latura de nord a orasului. Bastionul care strapungea zidurile si parea ca un pod peste raul Spurcata; avea baza ridicata dintr-un perete lat de circa 4 metri si era compus din doua etaje si un pod prevazute cu guri de tragere si guri pentru smoala topita si apa clocotita. Accesul spre Turnul Alb era asigurat printr-un pod care urca panta pana in dreptul intrarii in Turnul Alb de unde aparatorii coborau o scara pentru a permite intrarea in turn. Intre anii 2003-2004 bastionul Graft a suferit lucrari ample de restaurare fiind redat vizitarii publicului. In prezent in Bastionul Graft este gazduita o sectie a Muzeului Judetean de Istorie Brasov; expozitia de la Graft are ca tematica "Mestesugarii din Brasov - aparatori ai cetatii". Expozitia se intinde pe spatiul unei singure sali aflata la etajul bastionul Graft si cuprinde arme utilizate la apararea cetatii precum si panouri cu imagini ale fortificatiilor din Brasovul medieval. Aceste forticatii erau ridicate, intretinute si aparate de catre membrii breslelor din cetate.
Bastionul Tesatorilor
.
Bastionul Tesatorilor este unul dintre cele sapte bastioane construite in jurul incintei Brasovului. Bastionul a fost ridicat intre 1421-1436 de catre mesterii apartinand breslei tesatorilor. El se afla in coltul de sud-vest al cetatii, aparand zona de pajiste de sub Tampa. De-a lungul timpului bastionul a avut si alte destinatii: sediul breslei tesatorilor, loc de petreceri, astazi fiind organizat ca muzeu. Acesta cuprinde o expozitie despre fortificatiile din Tara Barsei cu ilustratii si cu o valoroasa colectie de echipament de lupta medieval. Punctul de atractie al muzeului este macheta orasului Brasov, asa cum arata la sfarsitul secolului al XVII-lea. In incinta bastionului, care ofera un cadru arhitectural deosebit, au loc spectacole si concerte organizate de muzeu in colaborare cu alte institutii culturale.
Biblioteca Honterus
In anul 1547 umanistul Johannes Honterus a fondat biblioteca Liceului German in care, pe langa cartile bisericesti, se aflau traduceri din scriitori antici, opere literare fiosofice si istorice apartinand lui Honterus si altor scriitori umanisti din Europa centrala, precum si carti in limba greaca provenite din bibliotecile de la Constantinopol, cucerit de turci cu cativa ani inainte (1543). Cladirea in care a functionat biblioteca a fost transformata in casa de locuit si a devenit cunoscuta ca fiind casa in care s-a nascut si a locuit muzicianul de origine germana Paul Richter.
Biserica Neagra
.
Edificiu de secol XVI, cunoscut initial sub numele de Biserica Sfanta Maria, Biserica Neagra este cel mai reprezentativ monument de arhitectura gotica din Romania. Biserica a fost incendiata anterior anului 1384, iar reconstructia sa a durat pana in 1477. O inscriptie descoperita in zidul bisericii il atesta ca prim ctitor pe Thomas despre care aflam ca a murit in anul 1410. Planul utilizat de catre arhitecti a fost acela de bazilica cu trei nave, egale ca inaltime, inscriindu-se in tipul de biserica-hala preferate in secolele XV-XVI in spatiul german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecti si mesteri. Biserica Neagra este cel mai mare edificiu de cult in stil gotic din sud-estul Europei masurand 89 de metri lungime, 38 de metri latime, 21 metri inaltime in interior si 40 metri inaltime in exterior. In aceasta biserica incapeau circa 5000 de persoane, cam cat era populatia orasului in epoca. Grav avariata dupa incendiul din 1689, Biserica Neagra este refacuta cu ajutorul unor mesteri veniti din Gdansk, pentru ca mesterii locali nu stiau sa inchida bolti de dimensiuni atat mari. Noile bolti sunt executate in stil baroc si nu in stil gotic. Biserica Neagra este celebra nu doar datorita dimensiunilor sale impresionante. Astfel, clopotnita sa adaposteste cel mai mare clopot din spatiul romanesc, un clopot din bronz care cantareste 6 tone. Biserica Neagra este cunoscuta si pentru marea sa orga (cea mai mare din sud-estul Europei) avand peste 4000 de tuburi. Corul sustinut de contraforti exteriori decorati cu edicole care adapostesc statui de sfinti reprezinta unul din putinele exemple de acest tip din Transilvania. Colectia de covoare orientale a Bisericii Negre constituie cea mai bogata colectie de acest fel din Romania. Daca sunteti in Brasov nu ratati concertele saptamanale de orga sustinute aici pe cea mai mare orga (marti, joi si vineri) din sud-estul Europei.
Castelul Bran
Castelul Bran, atestat documentar in 19 noiembrie 1377 de Ludovic I d'Anjou, printr-un act prin care brasovenii primeau incuviintarea regala de a construi castelul.
Fortificatia era condusa de un castelan si avea o garnizoana compusa din arcasi si balistari. Intre anii 1419-1424, Cetatea Bran intra in posesia lui Sigismund. Cu trecerea vremii, Cetatea Bran isi indeplineste rolul de bastion de aparare impotriva invaziilor otomane, faptele ei de arme fiind inscrise cu sange in istoria zbuciumata a neamului romanesc.
In semn de pretuire fata de Regina Maria a Romaniei Mari, Consiliul orasenesc al orasului Brasov decide donarea Castelului Bran la data de 1 decembrie 1920. Restaurat intre anii 1920-1927 de catre arhitectul Curtii Regale, Carol Liman, Castelul Bran este transformat intr-o frumoasa resedinta de vara, cu parc si alei de promenada, lac, terase, fantani, tot atunci construindu-se si Casa de ceai. In anul 1938 Regina Maria lasa prin testament Castelul Bran si intregul domeniu, fiicei sale Principesa Ileana, care-l stapaneste pana in anul 1948.
Instaurarea regimului comunist lasa Castelul Bran fara ocrotitorii lui regali. Dupa o perioada de degradare si devastare autoritatile comuniste decid transformarea castelului in muzeu.
Muzeul deschis in 1956 cunoaste o noua restaurare intre 1987 - 1993. Actualmente, Castelul Bran este un punct important de atractie turistica si ramane in amintirea tuturor celor il viziteaza, marturie vie a scurgerii veacurilor si a faptelor de vitejie petrecute la umbra zidurilor sale
Prima Scoala Romaneasca
Construita la doar cativa metri de Catedrala Sfantul Nicolae, Prima Scoala romaneasca a fost atestata in documente prima data in anul 1495, aici exista anterior o scoala mai veche, despre care unii cercetatori afirma ca ar data din secolul XII. Ridicarea in piatra a scolii si a bisericii Sf. Nicolae, reprezinta fapta de bun crestin a domnului Tarii Romanesti Neagoe Basarab. Alti ctitori voievodali ai scolii au fost Petru Cercel, Mihai Viteazu, Aron Voda s.a. Scoala din Schei devine un important centru spiritual odata cu activitatea diaconului Coresi care a infiintat aici o tiparnita si a inceput a tipari carti bisericesti si laice in limba romana si slavona. Aici s-a tiparit prima cronica cu subiect romanesc, prima gramatica romaneasca si primul almanah romanesc. In secolul al XVIII-lea scoala a devenit un centru de rezistenta ortodoxa (intr-un principat in care autoritatile desfiintasera Biserica Ortodoxa si Mitropolia de la Alba Iulia) avand rolul de a forma preoti, diaconi si cantareti pentru bisericile ramase credincioase cultului ortodox rasaritean. In secolul XIX Anton Pann desfasoara o importanta activitate in aceasta scoala predand muzica, scriind manuale si dupa plecarea sa trimitand bani pentru cumpararea unui mobilier adecvat. Astazi Prima Scoala Romaneasca este un complex muzeal si adaposteste cateva expozitii de mare valoare in cladirea Primei Scoli sau in cladirile din cadrul complexului: "Tiparnita lui Coresi", "Junii din Scheii Brasovului", "Expozitia de carte veche romaneasca", si muzeul memorial "Tudor Ciortea". Turistii pot vizita scoala si chiar se pot aseza in bancile sale datand din secolul al XIX-lea.
Când căutați locuri de muncă în străinătate, uneori vă puteți lovi de taxe sau comisioane pentru diferite servicii pe care agențiile de recrutare vi le...